Gabriel Andreescu este profesor asociat la Facultatea de Stiinte Politice/SNSPA, Bucuresti, si membru activ al mai multor organizatii neguvernamentale. Fostul disident a devenit astazi un cunoscut militant pentru drepturile omului si ale minoritatilor etnice si sociale, publicist si editor, una dintre vocile societatii civile romanesti. Este membru fondator al Centrului de Studii Internationale, al asociatiei Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta, membru al Consiliului Stiintific al Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc. Este director al Noii Reviste de Drepturile Omului.
A publicat numeroase carti, studii si articole: Sistemele axiomatice ale logicii limbajului natural. Functii si operationalizare (ALL, 1992); Spre o filosofie a disidentei (Litera, 1992); Patru ani de revolutie (Litera, 1994); Cel mai iubit dintre ambasadori (Cohen Stork in dialog cu Gabriel Andreescu) (ALL, 1993); Polemici neortodoxe (Fundatia Culturala Noesis, 2001); Extremismul de dreapta in Romania (Centrul pentru Diversitate Etnoculturala, 2003). De acelasi autor, la Editura Polirom au mai aparut: Nationalisti, antinationalisti... O polemica in publicistica romaneasca (1996); Solidaritatea alergatorilor de cursa lunga (1997); Problema transilvana (in colaborare cu Gusztáv Molnár; 1999); Locurile unde se construieste Europa. Adrian Severin in dialog cu Gabriel Andreescu (2000); Ruleta. Romani si maghiari. 1999‑2000 (2001); Natiuni si minoritati (2004); Reprimarea miscarii yoga in anii 80 (2008).
1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?
O intrebare retorica, desigur, atat este de evident ca lumile de dinainte si dupa anul 1989 sunt esential diferite. Dar, oricat de radical am interpreta aceasta afirmatie si as sustine‑o in sens radical ‑, ramane la fel de firesc sa existe si sa percepem continuitatile. La 1 ianuarie 1990 functionau aceeasi magistrati care se ocupau de dreptatea din Romania pe 16 decembrie 1989. Nici nu se putea, pana la un punct altfel. Ar fi fost insa posibil, in schimb, ca dl. Vasile Manea Dragulin sa nu fi ajuns Procuror‑general al Romaniei intre 1993‑1996. Doar era cunoscut a fi musamalizat asasinarea lui Gheorghe Ursu si a fi trimis cel putin un rezistent al regimului comunist intr‑un spital psihiatric. M‑am referit la acest caz selectand intamplator dintr‑o lunga serie de exemple de acelasi tip.
2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?
Nu cred ca exista o categorie pentru care necesitatea lustrarii sa fie mai evidenta. Buna credinta si impartialitatea sunt doua principii absolut esentiale ale activitatii magistratilor. Cum le poti cere unui fost colaborator al Securitatii? Cum sa faci justitie cu cineva care oricand poate fi santajat de cel care i‑a dat ordine pana in 1989? E nevoie, in acelasi timp de nuanta si realism cand definim „colaborationismul” cu regimul de dinainte de revolutie.
3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?
Nu cred ca exista ceva de genul „in lume si in Romania” in aceasta privinta. Am avut ocazia sa cunosc ceva mai bine magistrati din Olanda si Statele Unite. Cultura profesionala si institutionala a meseriei, in tarile pomenite, este la cateva sute de ani distanta de analogul romanesc.
Toti sunt insa oameni, niciunul nu poate functiona ca robot. Iata de ce, si in Olanda, si in Statele Unite vor putea fi influentate decizii prin mecanisme care depind de contextul specific. Stiti probabil dezbaterea aprinsa din jurul numirii, in Curtea Suprema a S.U.A., a Soniei Maria Sotomayor, prima femeie hispanica cu aceasta pozitie. Se cunosc tropismele ei, presedintele Statelor Unite a putut influenta, prin vointa sa, stilul viitoarelor hotarari ale Curtii Supreme.
Exemplul arata si diferenta fata de ceea ce inseamna „standardele” influentarii actului de justitie in Romania. Ce asemanare sa aiba interactiunea dintre presedintele S.U.A. si instanta suprema a democratiei americane cu alegerea judecatoarei Florica Bejinaru in fruntea Consiliului Superior al Magistraturii din Romania?
4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?
Nu, nu am incredere. Experienta directa si indirecta, de‑a lungul anilor, cu sistemul, a fost mai curand dramatica. Ocupandu‑ma de Noua Revista Romana de Drepturile Omului (dupa aceeasi munca, timp de 11 ani, la fosta Revista Romana de Drepturile Omului) am vazut „multe”, ca sa spun asa. Cum poti sa ai incredere intr‑o procuroare care, in anul 2005, este de parere ca o tanara de 21 de ani poate fi in mod legitim sechestrata de parintii ei intrucat logodnicul „este mult mai in varsta decat numita ... (16 ani diferenta) si nu s‑a putut dovedi ca este logodnicul acesteia”? Ce consideratie sa ai pentru o judecatoare care sustine cu privire la un fost ofiter de Securitate, Vasile Nechita, ca anchetarea si avertizarea de catre acesta a unei persoane pentru opinii ostile critice la adresa regimului comunist, inclusiv determinarea victimei sa‑si recunoasca faptele ce sugereaza metodele brutale folosite ‑, toate confirmate prin documente, nu au valoare probatorie pentru activitatea de politie politica a securistului? Nici nu stii pe sa dai vina: pe lipsa de profesionalitate sau pe reaua credinta?
5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?
Nu e nici o filosofie: e necesar ca magistratii sa actioneze cu buna credinta, impartialitate si cu profesionalism. Opinia publica, chiar fara cultura juridica, va percepe imediat calitatea procurorilor si judecatorilor, daca se va produce o schimbare a acestui corp profesional. Exista atata partialitate in societatea romaneasca de astazi, incat o investigatie corecta si o judecata limpede vor fi aplaudate la scena deschisa. Pentru aceasta nu e nevoie de „un magistrat ideal”.
